|
Studiile
si eseurile din acest volum, unele scrise pentru a fi publicate
în diferite reviste si volume colective, alcãtuiesc,
sub aspectul metodei, o unitate. Toate se aflã în
raza "fenomenologiei situatiilor existentiale", instrument
conceput pentru interpretarea de text, dar prelungit cãtre
interpretarea semnelor vietii si construit într-o lucrare
publicatã în 1999: Exercitii fenomenologice asupra
filosofei românesti interbelice. În acest volum nu
va fi teoretizat acest instrument. Lipsind, aici, întemeierea
sa teoreticã, îndreptãtirea lui nu poate fi
pusã în discutie decât luând seama la
ceea ce s-a înfãptuit cu el în volumul de fatã.
De altminteri, existã o anume pre-judecatã în
privinta metodei filosofice, impusã de Hegel: aceasta nu
este altceva decât sistemul însusi; desfãsurarea
ideii filosofice constituie ea însãsi metoda filosoficã.
Ne însusim aceastã pre-judecatã, dar nu pentru
a construi un sistem filosofic, ci pentru a da seama de experienta
unei cãutãri de sine, care, implicând contemplativul,
nu poate fi decât teoreticã.
Volumul
cuprinde studii ce pot fi ordonate în trei spatii, toate
asezate în orizontul filosoficului: istoria filosofiei universale,
istoria filosofiei românesti, tematicã filosoficã
generalã. Eseurile din volum au teme antropologice. Întrucât
si studiile tintesc cãtre o tematizare a "problemei
omului", cartea de fatã poate fi socotitã ca
fiind o încercare de cãutare a omului, de prindere
a modului omenesc de a fi. Cãutarea omului este însã
cãutare de sine. Calea cãutãrii de sine trece
prin Altul, cel care trebuie revelat în fiinta proprie pentru
o fireascã întoarcere cãtre sine cu sens lãmuritor.
Altul este semenul, cel ca mine, ce poate fi scos la ivealã
de viata actualã sau de traditie. Nu putem face abstractie
nici de Altul "contemporan", nici de cel al traditiei,
adicã al trecutului si tocmai de aceea si al viitorului.
Trãim într-un orizont care îsi schimbã
continuu liniile, potrivit experientei care ne apropie sau ne
depãrteazã de Altul. Tocmai în acest orizont,
al cãutãrii de sine, fiinta proprie, dezvãluitã,
pretinde fiintei Altuia sã intre în relatia re-cunoasterii
reciproce. În acest volum este descris relieful acetui orizont.
Fiecare îngãduire a Altuia, în sensul revelãrii
fiintei sale în propria fiintã, înseamnã
un pas cãtre sine, într-o cãutare ce nu se
sfârseste niciodatã. Cãutarea de sine constituie
substanta destinului. Acesta nu este linia singuraticã
a unei vieti ruptã de traditie, fie aceasta activatã
în forma vietii contemporane, sau în aceea a vietii
trecute, sau a vietii viitoare spre care îndeamnã,
de fapt, traditia veritabilã. Dimpotrivã, este vorba
de un destin omenesc, ce adunã în fiinta mea ceea
ce apartine sau poate sã apartinã Celuilalt.
Omul nu trãieste
în naturã ca naturã sau în natura umanã,
ci în situatii existentiale, adicã prin relatii determinate
ale sale cu lumea. Cunoasterea, actiunea, credinta, sacrificiul,
creatia etc. sunt astfel de relatii. Tocmai de aceea trebuie sã
afirmãm cã modul uman de a fi este existentialul
(omenesc). Acesta pãstreazã putinta omului de a
transcende "mediul" în care are sens doar administrarea
nevoilor, cãtre o relatie totalã a lui cu lumea,
prin care apare fiinta, sau cãtre o deschidere-scrutãtoare
a divinului. Prima regulã a metodei fenomenologiei situatiilor
existentiale, instrumentul hermeneutic pe care l-am evocat mai
devreme, este recunoasterea situatiilor existentiale ca reprezentând
"mediul" vietuirii omenesti. A doua regulã constã
în dezvãluirea situatiei existentiale structurante,
fie pentru destinul unei vieti, fie pentru un text filosofic.
Trebuie spus cã si textul filosofic, reconstruind omenescul,
reface relatiile determinate ale omului cu lumea, le reface asezându-le
într-un "sistem". Chiar dacã aceste reguli
nu vor fi amintite la tot pasul, ele, totusi, vor structura discursul
din studiile si eseurile ce urmeazã. Si chiar dacã
obiectul acestora este eterogen, cãci va fi vorba despre
momente diferite ale istoriei filosofiei si despre probleme filosofice
depãrtate tematic, totusi aceste momente si probleme constituie
nodurile unei cãutãri de sine ce-si capãtã
coerenta tocmai prin re-constructia lor.
"Fenomenologia
situatiilor existentiale" este, desigur, o expresie conventionalã;
dar ea respectã conventiile traditiei. Prin folosirea sa,
traditia este potentatã pentru a-l orienta cãtre
viitor pe cel ce se cautã pe sine, pentru a-i pre-da un
destin. Totusi, în ce mãsurã destinul meu
este semnificativ pentru Celãlalt? Iatã întrebarea
la care încerc sã rãspund în studiile
si eseurile acestui volum.
|
